Imaginarium – Intre lumi

Inca de cand mi-am propus realizarea acestei expozitiii m-am gandit ce numitor comun as putea gasi pentru 3 artisti plastici diferiti, cu o tematica atat de diversa si o cromatica ce ii delimiteaza foarte evident, din punct de vedere vizual.

IMAGINARIUM reprezinta evadarea in imaginatie – pe acest taram al ideilor in libertate, fara constrangeri sau conventii lumesti.
Avem in acesta expozitie o peregrinare prin sau printre lumi: lumea “din ape si de peste ape”, cum spunea plasticiana Diaconu Mara : o lume acvatica, marina, dar populatata, deopotriva, de vietati ale adancurilor si fiinte terestre, personaje mitice (Adam si Eva), care,poate, printr-un capriciu al naturii, ar rescrie istoria inceputurilor lumii, pe un alt fundal, intr-o alta lume, insa, cu acelasi final predestinat –al ispitei eterne. Regasim, apoi, lumea propriu-zis, terestra – a muzicii, a sonoritatii, inspirate de sau de prin popasurile artistei in orasul muzicii – Nashville, SUA.
Tot in lumea terestra, ne poarta Mircea Barloiu cu amazoanele sale pline de exotism, si, de ce nu, de misticism – etalare a unei frumuseti intangibile si a unei pretiozitati ce ne trimite catre fantastic – o imbinare de real si ireal, pentru ca mai apoi sa ne proiecteze in lumea eterica, a energiilor in miscare si a anatomiilor subiective, pe care le valorifica plastic, cu o expresivitate deosebita.
Tot in lumea eterica, ideatica, de acesta data, ne duce si Ruxandra Papa – o lumea a timpului si spatiului fara masura, a ideilor si a imaginatiei ce capata frau liber. Reprezentand metafore ale vietii, lucrarile sale transpun bidimensional doua coordonate greu de reprezentat plastic: spatiul si timpul, pe care le incarca semantic cu semnificatii subiective ce devin universale prin identificare si raportare la aceleasi experiente de viata. Timpul Ruxandrei Papa nu se masoare in minute, ore sau ani , ci in momente si in experiente de neuitat iar spatial sau este limitat doar de propriile granite ale imaginatiei.

Vazusem majoritatea lucrarilor Ruxandrei Papa inainte de expozitie si, atunci, mi-am permis, sa ma joc cu sensurile care mi s-au relevat la vederea lucrailor ei – timpul care trece, doar in aparenta, sau, poate, conform teoriei, noi trecem prin timp, aceasta fiind imuabil ; spatiul care ne poarta in infinitatea lui, amagindu-ne, poate, cu praguri, pentru a ne pune la incercare ratiunea, capacitatea de a gasi iesirea, catre nemarginire…
De altfel, culorile calde, positive pe care le foloseste Ruxandra Papa – nuante de rosu si galben, indeosebi, ne conduc catre aceeasi idea de libertate de a alege, de confort emotional, psihic, ce incita la interpretare, joc de cuvinte si de idei, de imaginatie.
Am identificat, la Ruxandra Papa, 2 coordonate ce definesc, de fapt existenta umana: timpul si spatiul, care creaza, in interpretarile sale, o unitate ideatica, ce se regaseste, de altfel, in multe dintre lucrarile sale: cea de libertate a gandirii – fara limite sau constrangeri. Ii place sa se joace cu obiecte si simboluri, reinterpretand, plastic, diferite conceptii depre cele doua notiuni abordate. Desi ceasul apare in multe dintre lucrari, este, mai curand, un obiect ce inmagazineaza anumite momente marcate si marcante, de timp; opriri intentionate sau neintentionate in anumite situatii definitorii pe parcursul unei vieti de om – este pretext de a masura vesnicia si de a o puncta subiectiv, cu experiente afective, individuale. De altfel, suprapunetea lor pe un fundal delicat si delimitarea lui de draperii de catifea, releva prețiozitatea acelor momente si fixarea lor in sufletul, in sensibilitatea pictoritei. Spatiul – pe de alta parte, are aceeasi amagitoare aparenta – de obstacol, de ocolisuri pe care esti nevoit sa le depasesti, pentru a ajunge la libertatea totala. Pasaje labirintice, ferestre catre imaginar – acolo unde totul este posibil, l chei care iti promit deslusiri de mistere si deschideri de usi invizibile – toate sunt metafore ale vietii, praguri ce trebuie trecute, obstacle ce trebuie depasite, prejudecati ce trebuie inlaturate, pentru a ajunge la intelepciunea de a vedea si de a simti, de a-ti goli mintea de inutil si a-ti umple sufletul de esential, de acel A FI, dincolo de timp si spatiu.


La Diaconu Mara intalnim, in cele doua serii, „lumea de sub ape si de peste ape”.
Privind „miturile apei” si vazandu-le atat de fluide, precum lumea pe care o ilustreaza, cu personaje, uneori imaginate, alteori extrase sau inspirate din povestiri si credinte stravechi, m-au dus cu gandul la inceputurile lumii, vazand apa ca lichid primordial, din care se nasc vietati si formeaza un microcosmos atat de variat si de fascinant: Fiinte ce se insotesc de alte vietati ale adancurilor, intr-un ritual magic, un Adam ce pluteste, parca, amortit, intr-o vesnica asteptare a ispitei ce va sa vina si o Eva ce se lasa mereu sedusa, seducand, la randul sau, partenerul predestinat.
O lume ce renaste pe franturi de legende ale vechii lumi.
Idee miturilor apei a pornit de la cea a Apocalispei, a potopului, care, trecand prin diverse etape de intelegere si aprofundare, a generat sensuri si interpretari pe cat de diferite, pe atat de omogene tematic si compozitional. Totodata, acesta sugestie a imersiunii in apa, este redata prin folosirea contrastelor si a cromaticii complementare: ce evidentiteza viata terestra si cea marina si creand conceptul de convietuire, de intrepatrundere intre lumi.
Observam la Mara Dianconu ca foloseste cu precardere combinatiile de culori complementare: roşu – verde, galben – violet, albastru – portocaliu, reusind, dincolo de desenul foarte riguros si expresiv, datorat formarii sale de grafician, sa obtina efecte vizuale de mare impact. 


Intotdeuna contrastele au pus in evidenta nu doar trasaturile fizice ale persoajelor, cat, mai ales, pe cele psihologice. Acest lucru este cu atat mai evident in cazul muzicienlor, a interpreretior de jazz, ce sunt inspirati din experienta pictoritei in orasul muzicii, la Nashville – SUA. Ceea ce este de remarcat la aceste lucrari ,este felul in care lumina – difuza, dar colorata, fosforescenta, cade asupra personajelor, creand efecte vizuale deosebite. Vazand pentru prima data o lucrare cu muzicieni am avut senzatia ca sunt asemenea unor trubaduri – dupa cum am scris si pe pliant, care isi canta singuratate fara a fi auziti sau intelesi de lume. De fapt, felul in care lumina cade asupra lor, nuanteaza sau contureaza un profil psihologic, descriere o stare de interioritate, de retragere si regasire a acestora in lumea lor. Astfel, lucrarile nu sunt atat portrete ale unor personaje, cat, mai ales, ale unor stari generate de / sub indicenta luminiii si a atmosferei, in general.


Mircea Barloiu aduce, in aceasta expozitie, doua serii– diferite atat ca tematica, dar si cromatic. Primele lucrari profilate pe un fundal negru, strabatut de fante de lumina, pun in evidenta forme sau forte ce intra in campul nostru vizual dar si energetic, in spatiul nostru (personal), interferand cu propria noastra energie. Structuri anatomice („Anatomii subiective”), dure in aparenta, dar firave, in esenta, ca o invaluire de energii, anima spatiul, impregnandu-l cu forta, dar si cu sensibilitate, in egala masura. Jocul de forțe si de elemente devine primordial, ca o reprezentare plastica sau o extensie a sensibilității artistului.

Schimband fundalul, se schimba si tematica, iar verdele unei vegetatii luxuriante devine pretextul de defilare al unor fiinte desprinde din mitologie: amazoanele. Citind zilele acestea, in pregatirea expozitiei, am aflat ca cel dintai element al acestei serii l-a constituit chiar acest verde, care zacea in stare latenta, in subconstientul pictorului, iar, mai apoi, si-au facut apartia aceste fiinte pe cat de puternice, pe atat de delicate, in viziunea lui Mircea Barloiu. Imperturbabile, la o prima vedere, cu o privire rece, impersonala, ele imbraca haina feminitatii pe care o accentueza sau innobileaza cu acele coifuri de o frumusete si o minutiozitate aparte. Atentia pentru detalii devine evidenta in cazul acestor decoratiuni ale amazoanelor, precum si in cazul tatuajelor ce confera o aura mistica personajelor. Combinatia de elemente decorative si pietre pretioase, de impodobiri stilistice, fac din coifuri elementul vizual central. Esti tentat sa urmaresti cu privirea fiecare detaliu si sa te intrebi daca nu cumva amazoanele erau simbolul frumusetii si al sensibilitatii si nu al razboiului si al puterii, asa cum stim din legende. Prezenta unor alte elemete, in fiecare lucrare – fie ca e vorba de pasari si flori exotice sau de un penaj viu colorat ,amplifica nota de ireal, de fantastic. Cromatica vie accentueaza acesta idee de forta, de energie ce se transmite privitorului si il atrage, ca o provocare, intr-un joc al descifrarii si al interpretarilor libere.

Expozitia  „Imaginarium – intre lumi”,  organizata si prezentata de Mimi Necula, la Galeria 2ART, sectorul 2, Bucuresti.

Imagini de la vernisaj:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: