Femininity

“Femeia este al cincilea anotimp, în care natura se odihneşte, amintindu-şi toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toţi strugurii toamnei şi toate ninsorile iernii.” Este, poate, cea mai sensibila si veridica definire a femeii – dincolo de anotipurile anului si ale vietii la care face referire poetul Grigore Vieru.

Femeia este insasi viata, deoarece viata incepe cu si din femeie si tot ea, femeia este cea da un sens aparte vietii, cu frumusetea ei, cu sensibilitatea dar si cu maturitatea acesteia, cu gandul sau cu prezenta insoteste sau ne insoteste viata de la un capat la celalalt, incepand cu prima femeie –vesnic blamata Eva – asociata pacatului si ispitei; femeia – iubita, simbol al dragostei, al dorintei; Femeia devenita mama, cea careia I se datoareaza nu doar venirea noastra pe lume ci, de cele mai multe ori, intregul nostru bagaj afectiv, emotional; femeia matura, bunica – trecuta prin viata, ce duce cu sine intreaga intepeciune si, de cele mai multe ori, amaraciune a traiului pe pamant…

Femininity este numele actualei expozitii care aduna 8 artisti plastici – pictori si scultori, doepotriva, care, prin maniera proprie dau chip, materializare – bi sau tridimensionala,  acestei teme, sau, altfel zis, eternului feminin.

Avem, in acesta expozitie, 5 pictori: Carmen Vaideanu, Mariana Constantinescu, Marinella Dumitrescu, Gheorghe Coman si George Costea si 2 sculptori: Vlad dan Perianu si Silviu Ioan Soare.

Pentru fiecare dintre acestia Femeia este sau pare a fi, dincolo de o tema delicata, sensibila, o mare provocare – provocare ce ne este, in egala masura, adresata si noua,privitorilor, aceea de a de a conferi temei valoare nu doar plastica, ci si emotionala, de a pune tema in lumina unei abordari pe cat de interesante, pe atat de incitante sau inedite.

Poate si din acest motiv fiecare dintre artisti a ales o anumita reprezentare, o anumita ipostaza a feminitatii, sau a asocierii femeii cu un anumit rol,  statut sau cu o anumita atitudine.

Incepem prezentarea expozitiei cu Femeia inceputurilor lumii, ale umanitatii pe pamant (in conceptia crestina), cu Eva cea care intruchipeaza ispita si pacatul primordiale, cea care – facuta din coasta lui Adam nu poate sta, in reprezentarea tridimensionala a lui Perianu Vlad-dan, decat alaturi de partenerul sau de taina si de destainuire, deopotriva.
Perianu Vlad-dan este absolvent al Academiei de Arte plastice, București, secția Sculptură și tendințe în arta contemporană. In present este sculptor și profesor la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Acesta abordeaza, in multe dintre lucrarile sale, teme cu precadere biblice, sau cu trimiteri religioase, inspirate din vechiul si noul testament.
Desi lucreaza, indeosebi, in lemn, caruia uneori ii asociaza culoare, Vlad Perianu ne aduce in aceasta expozitie o lucrare din ceramica; un Adam si o Eva- doua torsuri ce par – in egala masura, separate si, totodata, impreunate, nu doar prin plasarea pe acelasi soclu, ci printr-o completare indusa de artist, a unui inceput de drum, de viata, de pamantesc de natura divina. Ca si maniera de reprezentare, lucrarea lui Vlad Perianu face trimitere catre sculptura antica – prin pictarea materialului dar si catre statuile grecesti, prin atentia deosebita acordata anatomiei corpului omenesc.
Lucrarea lui Perianu Vlad-dan – „Adam si Eva” reprezinta nu doar punctul de pornire al periplului prin acesta expozitie dedicata feminitatii, ci, inainte de toate, punctul de referinta in ceea ce priveste raportarea la Femeie, prin asocierea unor atribute ce dainuie dincolo de timp…



O interpretare inedita a Femeii – ca taina, ce se lasa sau nu descifrata, inteleasa, pastrand pentru sine o doza de mister, o masca pentru ceilalti si, uneori, chiar pentru sine, o intalnim la Minu Movilă, pictorul care ne aduce in aceasta expozitie o feminitate pe cat de mascata – la propriu si la figurat, pe atat de delicata si de sensibila.
Femeia in interpretarea pictorului Minu Movila este protejata sau poate ascunsa vederii si astfel, intelegerii noastre, in spatele unor masti fie de teatru, fie venetiene, in care bogatia ornamentala, de suprafata, la vedere nu lasa loc interpretarii referitoare la interioritatea personajului. Ipostaza pe care ne-o aduce, in acesta expozitie Minu Movila este a unei refugieri din fata realitatii vizibile, perceptibile, a unei retrageri in sinele interior.
Minu Movila pare sa creeze, in acesta serie de lucrari, un joc al iluziei, o dualitate, insa, nu in mod implicit si o contradictie, intre frumusetea si bogatia exterioara, ornamentala si cea interioara, ce poate fi, cel mult, presupusa. Folosind, cu precadere culori reci – verde si albastru, pe care le tempereaza cu pete de culori calde – rosu sau galben, pictorul reuseste, o data in plus, sa nuanteze suprematia rationalului, a intentiei, asupra emotionalului, a intuitiei.
Lucrarile despre feminitate ale lui Minu Movila au o caldura si o delicatete aparte si, mai mult decat atat, te provoaca sa le descoperi, sa le de…masti.


Renuntand la „masca”, descoperim femeia in ipostaza cea mai de suflet, daca putem spune asa: maternitatea, asociata cu sensibilitatea, cu gingasia, insa, in egala masura cu responsabilitatea si cu maturitatea.
Dintre toate ipostazele, cea de mama este pe cat de usor de inteles, pe atat de greu de reprezentat, pentru ca are asociate o multitudine de sensuri, iar Carmen Vaideanu le cuprinde in seria de lucrari inspirate din lumea africana incare, poate, acesta relatie a femeii mame cu copilul este cu atat mai stransa, mai profunda.
Privind lucrarile sale traiesti sentimentul iubirii pure, a unei comuniuni dincolo de explicabil. Carmen Vaideanu suprinde in lucrarile sale mai mult decat feminitatea: pe de o parte sunt elementele de identitate care dau o nota de exotism lucrarilor, prin folosirea contrastului dintre albul vestimentatie si negrul pielii, prin cromatica vie, vibranta a portului specific. Gasim in lucrari acele elemete de „sensibilitate”, pe care plasticiana le-a introdus si indus cu subtilitate: racordul de priviri intre copil si mama, strangerea aproape perceptibila, tactila, a mainilor si a destinelor celor doua generatii. In lucrarile despre materinitate, ale Lui Carmen Vaideanu vedem si simtim mai mult decat acest aspect: este vorba despre o cultura care apropie oamenii, este vorba despre bogatie spirituala, este vorba despre legatura dintre generatii si felul in care acestea se interpatrund si se interconditioneaza, este vorba despre frumusete si simplitate, despre armonie si, in toate, se regaseste, ca element central FEMEIA!
Tot Carmen Vaideanu ne aduce si o alta abordare a feminitatii – ca reprezentare a delicatetii, in lucrarea „Florareasa”, in care femeia este subtil reprezentata vizual, insa destul de sugerata, atat prin simbolul florii cat si al cromaticii vii. Astfel, plasticiana ne sugereaza, inca o data, delicatetea femeii, in contrapunct cu forta si bucuria de a trai.
Tot femeia in simplitatea si in frumusetea sa, o regasim si in autoportret. Pentru cine nu stie ca este auportret, acesta lucrare poate fi vazuta ca o ipostaza a femeii in dialog cu sine, retragere sfioasa in interiorul sau; este postara unei femei care, desi pare sa fie in „vazul tuturor”, reuseste printr-o subtila conturarea a trasaturilor fizionomice sa redea, in mod deosebit, o traire interioara, o stare suflteasca a personajului ce pare sa se simta mai confirtabil in forul sau interior, decat in…forul public, in centrul atentiei.


Ramanem in sfera maternitatii, a femeii care – trecuta prin toate etapele si provocarile vietii, ajunge la maturitate, la acea stare de intelegere si acceptare pe care doar viata traita si cunoscuta sub toate aspectele sale ti le poate oferi.
Este vorba despre femeia in viziunea Mariana Constantinescu – batrana, bunica, cea care a adunat cu ea, de-a lungul vietii ,nu doar bucuriile, ci si poverile acesteia. Femeia Marianei este intruchiparea linistii si a spiritului patriarhal, a vietii simple, dar totusi, pline de farmec a traiului la tara; Batranele ei sunt cele ce fac o legatura intre timpul trecut si cel prezent, leaga viata de dinainte, dominata de dogme si de traditie, de viata prezenta in care acestea nu isi mai gasesc locul sau rostul. Batranele sale, inspirate din fotografii vechi, de arhiva, descriu viata cu obiceiurile sale in partea de sud a tarii, in Dobrogea sa natala; asadar, vedem mai mult decat o portretizare a femeii; vedem o portretizare a unui stil de viata ce apartine altor timpuri si care, sporadic, mai dainuie tot datorita lor, batranelor satului romanesc.
Femeia – mama, bunica, ICOANA A FAMILIEI, simbolizeaza intreaga suita de ipostaze asociate feminitatii; privind lucrarile sale incerci sentimentul unei treceri fugare sau imaginative prin toate etapele vietii, de la venirea si pana la plecarea de pe acesta lume.
Mariana Constantinescu foloseste culoarea pentru a trasa si nuanta starea personajelor, pentru a le ancora intr-un timp sau intr-o atmosfera care sa reflecte specificul acestora. Desenul este cel care primeaza in lucrarile sale iar naturaletea si veridicitatea personajelor fac din lucrarile ei un veritabil si emotionant tablou al vietii autentice romanesti.


Ramanem tot in Dobrogea pentru a gasi o reprezentarea, de data asta, tridimensionala a feminitatii, in sculpturile lui Silviu Ioan Soare. Absolvent al Facultatii de Arte Plastice şi Decorative, Secţia Ceramică- Sticlă-Metal, Specializarea Ceramică, Silviu Ioan Soare cocheteaza, destul de frecvent si cu pictura, fiind prezent in expozitii atat cu lucrari bi cat si tridimensionale.
In acesta expozitie, Silviu Ioan Soare aduce 3 lucrari ce prezinta feminitatea nu atat ca ideal de frumusete, ci, indeosebi, ca semnificatii atribuite prin asocierea cu diferite elemente de cultura, de mitologie sau de estetica.
Primele doua lucrari “In fata marii” si “Dobrogeana” ne trimit cu gandul la reprezentarile lui Henry Moore,cel care este recunoscut prin prezentarea corpurillor omenesti in pozitie culcata.
Cu atat mai mult la Silvliu Ioan Soare asocierea acestui tip de reprezentare cu spatiul dobrogean creaza o interpretare aparte: femeia – forta si materie perisabila, sensibila, delicata in asociere cu elemente naturale perene, nealterate de timp, statornice: marea si muntii Dobrogei; totodata, reflecta, prin pozitia corpurilor aplecate pana la contopire cu so(c)lul, si „legamantul” oamenilor pentru locurile cu care se identifica, atat fizic, geografic, dar mai ales, spiritual.
Insasi materia din care sunt realizate – gresia, reprezinta un element ce subliniaza delicatetea si perisabilitatea fiinte umane, in speta, a femeii.
Cea de-a treia lucrare ne trimite catre mitologia greaca, in care personajul Aedon(cum de altfel se intituleaza si lucrarea) in incercarea de a-si ucide rivala, isi omoara propriul fiu. Transformata in pasare, pe timp de noapte, acesta isi plange fiul pierdut. Dincolo de simbolistica in sine, lucrarea pare o materializare a libertatii, a zborului, a inaltarii, a desprinderii de sol – de tot ceea ce este static, ancorat intr-un cadru fix, imuabil.
Feminitatea lui Silviu Ioan Soare ne trimite catre o cautare nu doar interioara, din punct de vedere a rezonantei cu o anumita tema, ci si exterioara, din punt de vedere a materiei care sa redea cel mai bine intentiile artistului.


Femeia – ca subiect expus privirii, atentiei si senzorialitatii noastre o intalnim la urmatorii pictori care vad si trateaza acesta tema in asociere cu frumusetea, cu senzualitatea si chiar cu sexualitatea.
In mod intentionat i-am asezat in acelasi spatiu pe Marinella Dumitrescu si Gheorghe Coman, si asta deoarece, cu toate ca amandoi exploreaza si exploateaza pictural corpul uman, corpul femeii, fiecare, dincolo de stilul propriu, de cromatica reprezentativa, accentueaza sau pune in prim plan anumite aspecte ale feminitatii.
La Gigi Coman femeia este asemena unei bijuterii, expusa privirii si admiratiei – barbatilor si femeilor, deopotriva. Compozitiile sale scot in evidenta lascivitatea corpului femeiesc, lumina si cromatica, in general, accentueaza o stare de relaxare, de comtemplare, chiar, si directioneaza privirea de-a lungul liniei corpului. Jocul de lumini si umbre creaza efecte vizuale si emotionale rafinate. Femeile din compozitiile sale pozeaza intr-o postura care, in egala masura, descopera si acopera formele, lasand sau provocand privitorul sa caute, sa intuiasca, sa imagineze… 


La Marinella femeile sunt dezinhibate, sunt libere si se expun privirii in toata admiratia lor, fara retineri gestuale. Culorile reci arunca asupra corpului o lumina care intriga si te incita, totodata. Se vede admiratia omului si artistului Marinella Dumitrescu pentru corpul femeiesc, deoarece nu ezita sa il prezinte fara falsa pudoare; sa il puna in lumina, in valoare, sa in confere senzualitate si sa il insufleteasca punand pete de culoare calda peste masa de culoare rece, chiar electrizanta.


Daca in cazul compozitiilor lui Gigi Coman se vede si se simte o stare de calm, de cald, de comtemplare, la Marinella nimic nu este static, totul este intr-o miscare, intr-o plutire intr-un spatiu impersonal, nedefinit, nelimitat. Femeile ei par surprinse in timpul miscarii de intoarcere, de rotire, de gasire a unui loc si a unei stari.
Astfel, #Femeia in ochii femeii este simbol al energiei si al intrigarii – date de dinamica si de cromatica rece, in timp ce in ochii unui barbat este simbol al candoarii si incitarii generate de lumina si emotionalul culorii calde.


Tot femeia ce se lasa partial descoperita privirii noastra curioase, intrigate, o intalnim la George Costea. Este o ipostaza a feminitatii definita prin senzualitate, sensibilitate senzoriala ce te poarta cu gandul la placeri trupesti, la o intimitate ce nu se sfieste a fi afisata. Dimpotriva!
Femeile din lucrarile lui au, inainte de toate, o anumita stare – de asteptare, de chemare latenta. Aici vedem o anumita frivolitatea a femeii vazute ca obiect al placerii fizice, nu doar a placerii de a privi. Ele te incita, te atrag in jocul seductiei, iti cheama privirea si ti-o poarta pe intreaga suprafata.
Pe de alta parte, in altele percepem o anumita dinamica, par a fi surprinse in miscare, par a te chema cu privirea si nu numai, sa le urmaresti, sa le urmezi.
Acelasi joc al seductiei in regasim in lucrarea „In doi” in care cele doua personaje – prinse in valtoarea actiunii, a miscarii, par a defini vizual insasi iubirea dintre femeie si barbat, o apropiere pana la contopire. Este, daca vreiti, Un Adam si o Eva a zilelor noastre, a unui prezent tumultos, trait la intensitate maxima.
@George Costea alterneaza culorile calde cu cele reci, creand efecte de lumina si de stare care sa puna in evidenta subiectul. Griurile reci, metalizate, contrasteaza cu brunurile calde, pasionale, inducand, impreuna o stare de exaltare, de extaz.


Prezentarea expozitiei #Femininity,  de Mimi Necula.

Expozitia are loc in perioada: 05 – 17 martie, 2018, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Balcescu”, sector 4, Bucuresti.

Imagini de la vernisaj:

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: